concertare


www.plusminus.org.ro by ina stoian
06/12/2011, 2:59 pm
Filed under: Fără categorie

Platforma asociatiei PlusMinus, http://www.plusminus.org.ro, prezinta toate proiectele desfasurate de noi in tara



Receptivitatea publicului Clujean: Asteptarile, pozitionarea si criticile artistilor by ghepesdoru
16/01/2011, 6:47 pm
Filed under: experiment astoria

Fiecare activitate umana impune dincolo de efort si expunere, apreciere. Nu arareori asteptarile asupra perceptivitatii unui public sunt inselate de manifestarile sale reale, existand sansa deziluzionarii, a discontinuitatii. Am ales sa analizez modul in care artistii isi percep propriul public, care le sunt asteptarile si viziunile asupra acestuia dar mai ales care sunt criticile adresate acestuia.  Lipsa de omogenitate a comunitatii artistice, lipsa unanimitatii de pozitie si raportare, au impus urmarirea unor dimensiuni distincte ce intra in componenta receptivitatii, dupa cum reiese din interviurile efectuate. Un prim element ce determina asteptarile artistului asupra publicului sau il constituie modul de raportare la comunitatea artistica si societate in general.

Individualistul, sau artistul izolat de societate, tinde sa isi limiteze campul sau de interactiuni sociale pentru a se dedica formarii sale profesionale, urmarind un proces continuum de autoperfectionare „cand esti foarte introvertit, foarte preocupat de ce se intampla in tine, trebuie sa gasesti niste raspunsuri”(31,m, fotograf si pictor). Desi cooperarile cu alti artisti nu sunt imposibile, sunt in general evitate „eu personal sunt adeptul proiectelor individuale si cred ca multi ar opta pentru asta” (27,m,pictor). Segregarea fata de comunitatea artistica le permite o abordare cat mai personala asupra produsului artistic si a procesului sau de productie „bate fierul proriu pana ajunge sa semene cu al celuilalt” (31,m, fotograf si pictor), avand ca principal dezavantaj insa necesitatea autofinantarii si o proasta valorizare a operelor produse „eu stiu ca din totdeauna am fost prost cu banii si niciodata n-am stiut, munca mi-am apreciat-o prost. <<Cat vrei pe lucrarea asta?>> <<Nu stiu, da si tu cat ai>>”(31,m, fotograf si pictor). Ca forma de adaptare la neajunsurile financiare acest tip de artisti expun un dezinteres fata de costurile implicate de proiectele lor artistice „ca si eu la inceput cand aveam tot felul de idei ma blocam de treaba asta, ca nu am bani, ca cine, ca finantari, ca proiect, ca trebuie sa prezint… te descurci oricum”(27, m, designer si muzician). Pentru acest tip de artisti expunerea operelor create cade pe un plan secund, in ciuda libertatii de a expunere, afisarea operelor produse este selectiva, fapt inlesnit si de tipurie non performative de arta abordate.

La cealalta extrema se situeaza artistii puternic ancorati in comunitatea artistica, indiferent de forma performativa sau non-performativa a artei practicate. Multi dintre acestia (teatru, opera, balet) sunt adesea constransi sa coopereze in cadrul unui grup in vederea producerii unui rezultat omogen; arta aparand la limita compromisului individualitatilor ce alcatuiesc echipa „ca si certurile de zi cu zi aduc un je ne sais pas qui procesului creatiei” (23,m,actor). Produsul artistic, reprezentatia, va crea un raport direct intre performer si publicul caruia i se adreseaza. Pentru acest tip de artisti, data fiind implicatia unei pluritati de individualitati, costurile financiare sunt ridicate, autofinantarea fiind aproape imposibila; apar forme de adaptare la neajunsurile financiare colaborarile intre artisti si non-artisti devenind la fel de importanta ca actul creatiei in sine, atata timp cat acest sistem de cooperare poate produce costuri minime „Apoi unul are un prieten care ne-ar putea ajuta cu muzica, altul are un prieten care ne-ar putea ajuta cu decorul, altul stie pe cineva care ar putea coase niste costume, din vorba in vorba dam de un nene tamplar care ne face un dulap… si uite asa avem un spectacol” (23,m,actor). Artistii inclusi in aceasta categorie au trasaturi definitorii in functie de tipul artistic abordat, libertatea sau constrangerile impuse de acesta in raport cu publicul structurand modul lor de a percepe receptivitatea acestuia.

O dimensiune importanta utilizata in clasificarea artistilor a fost cea a tipului de arta practicat. Astfel diferente majore aparand intre cei ce practica forme artistice performative (teatru, muzica, balet, opera etc.) si restul artistilor (arte plastice, design, foto). In cazul celor ce prefera o abordare non-performativa efortul reprezinta datoria artistului, expunerea fiindu-i rezervata adesea galeriei, publicul avand ca scop principal admiratia si uneori critica lucrarilor de arta.  Aceasta impartire a sarcinilor confera libertate artistului, el putandu-si exprima dorinta de a expune sau nu, satisfactia muncii adeseori rezidand in insasi procesul creator si nu in aprecierea implicita a unui public. Spre deosebire de artele non-performative, artele performative impun existenta unui public, actul artistic fiind construit in jurul acestuia; opera de arta nu poate fi materializata intr-un obiect finit care sa poata fi oricand accesat, ci este reprodusa in cadrul fiecarei reprezentatii. Dependenta acestor artisti de publicul lor va impune asteptari ridicate asupra acestuia si va crea o interactiune intre artisti si amatorii de arta, interactiune ce va permite o critica reciproca a celor doua grupuri.

Dupa cum reiese din interviurile intreprinse alaturi de membrii ai domeniului artistic, arta sub toate formele sale de manifestare nu se adreseaza fiecaruia, in general existand segmente ale societatii mai receptive decat altele in fata activitatilor artistice si a dinamicii acestora „intotdeauna sau niciodata arta contemporana sau arta in general nu a fost pentru mase” (31,f,actor). Probabil ca cea mai des intalnita perceptie asupra receptivitatii este aceea a unei receptivitati medii „nu cred ca este foarte receptiv sau mai putin receptiv” (28,m,manager galerie).  O mare parte dintre cei ce practica arte non-performative si se autofinantiaza avand legaturi stranse in cadrul comunitatii, cu precadere cei ce beneficiaza de reprezentarea unei galerii „daca esti reprezentat de o galerie, esti sustinut financiar” (28,m, artist) impartasesc aceasta viziune a unei receptivitati medii, dar acesta nu poate fi generalizat la nivelul intregii comunitati artistice.

Artistii care practica arte performative tind, in functie de domeniul specific, sa priveasca publicul Clujean ca prezentand o receptivitate crescanda „aici in Cluj scena culturala… este destul de activa” (27,f,doctorand la Academia de muzica), „eu am fost surprins caci au fost destul de receptivi” (27, m, designer si muzician). Existand o exceptie in domeniul muzical „chestiile mai avangardiste nu prea, nu au rabdare” (27,f,doctorand la Academia de muzica), pubicul in general aratandu-si receptivitatea doar in raport cu formele mainstream de muzica „trebuie sa fie ceva un pic mainstream ca sa aiba efect” (27,f,doctorand la Academia de muzica). Reprezentantii artelor non-performative tind a fi mai putin optimisti in privinta receptivitatii publicului „publicul clujean… nu manifesta un interes remarcabil pentru arta”(27, m, pictor), „nu cred ca este asa de receptiv [publicul]” (21, f, student arte plastice) existand insa, cel putin in randul studentilor, si exceptii „personal vad Clujul ca un oras… cu o mai mare perceptivitate a publicului fata de arta contemporana decat alte mari orase” (19, m, student arte plastice).

Receptivitatea vazuta prin ochii artistilor se datoriaza atat factorilor inerenti situatiei lor (cantitatea resurselor materiale, nivelul de implicare in comunitatea artistica si colaborari, beneficierea de suportul unei galerii, expozitii in strainatate) cat si perceptiei personale asupra artei. Interviurile au descoperit existenta unei legaturi ce se stabileste intre calitatea operei artistice si receptivitatea publicului „oricat de necultivat ar fi omul, daca e arta buna, si un nimic daca ar fi tot il intelege si unul care nu are suflet, tot intelege” (27, f, doctorand Academia de muzica), „arta e primita si la un copil de clasa intai, daca ii transmiti emotii si sentimente ii receptiv, orice om e receptiv” (27,f,doctorand). Dincolo de aceasta legatura insa, exista doua abordari distincte, bazate pe modul in care fiecare artist isi concepe propria arta si raportul acesteia cu publicul.

Pe de o parte sunt artisti ce considera ca  indiferent de componenta  sau de motivele individuale ce i-au adus in acel loc cei prezenti, publicul, sunt bineveniti „cine vine e binevenit”, „… la deschidere aici la fabrica au fost practic peste o mie de oameni ceva de genu asta, enorm, enorm, a si sigur ca motivele sunt diferite dar important e sa ii aduci si sa ai ce sa le oferi si daca lucrurile sunt de calitate, lucruri bune aaa nu au cum sa nu fie intelese si normal sa vina in continuare.” (31,m,artist). Aceasta viziune implica si un model constructivist, publicul se creaza prin expunerea acestuia la arta, si acceptarea lui neconditionata, viziune asociata artistilor afiliati Fabricii de Pensule, acestia considerand ca Fabrica de Pensule este benefica datorita posibilitatii punerii in comun a publicului specific fiecarui artist „Pana la urma cam toti am mizat pe publicul nostru si publicul celorlalti, publicul celorlalti si atuncea cred ca asta e partea benefica, lucrurile se amesteca si la capitolul public” (31,m,artist). Existand chiar adepti ai acestui stil de viata „Ei se educa asa cumva… si am observat si din timpul in care eram eu student. Mergeam la diverse manifestari care nu aveau neaparat legatura cu domeniul [meu]. Mergeam pur si simplu pentru ca era un eveniment cultural… sa vad ce se intampla… si am observat ca nu s-a pierdut obiceiul asta in Cluj…” (28,m,manager galerie). La cealalta extrema se afla artistii ce judeca publicul din perspectiva calitatii acestuia, „Si uite asa… Clujul este plin de consum cultural, dar uite ca in mare parte de fatada”( 19, m, student arte plastice).

Dincolo de modul de imaginare si reprezentare a receptivitatii, apar critici la adresa publicului, caci cantitatea nu inseamna decat pentru un segment restrans un atu in fata calitatii publicului. Astfel apar opozanti ai „snobismului cultural” si a unui val de artisti noi; este criticata abordarea actuala de coproducere a artei, de micsorare a distantei intre artist si consumatorul final al artei sale.  „Vad ca in Cluj e o moda sa fii artist. Si nu zic asta cu rautate sau ca as avea ceva cu <<wanna be artist>>. Dar sincer mi se pare foarte aiurea ca oriunde mergi sa dai peste <<talente>> care <<ioi>> … nu pot daca nu merg saptamana asta la vernisaj la Pensule… sau <<nu am timp… trebuie sa merg la teatru>> …. snobism si prost gust” (19,f,student). „Si uite asa… Clujul este plin de consum cultural dar uite ca in mare parte de fatada.” (19,f,student) „Toate cafenelele din centru pline de <<artisti neintelesi>> care stau singuri la masa, fumeaza si beau un ceai si au o carte in mana… Ca asa trebuie. Sa ai o carte cat mai groasa si daca se poate sa scrie pe ea <<carte foarte greu de inteles>>”.(19,f,student).

Un centru de arta contemporana in centrul orasului ar putea insemna un avantaj pentru unii, un dezavantaj pentru altii si nici o lezare pentru o categorie foarte restransa. Acest centru ar facilita accesul publicului oferind sansa expunerii pentru cei dornici de afirmare. Din punct de vedere a criticilor publicului nemotivat de arta, un centru de arta contemporana in centrul orasului ar conferi  un sentiment puternic de apartententa la mainstream „centralitatea impune un public clasic”, cat si o centralizare puternica a reprezentantilor categoriei „snobi intelectuali”.  Din punct de vedere functional, o mare parte dintre artisti vad un centru cultural in mijlocul orasului ca fiind benefic, urmand sa indeplineasca aceleasi functiuni ca si Fabrica de Pensule, dar in acelasi timp, sa faciliteze expunerea lucrarilor realizate in ateliere „artistii isi fac lucrarile lor si apoi apeleaza la acest centru ca sa le puna la „mana tuturor”. Sa fie intr-un spatiu pentru toata lumea” (24, f, masterand fotografie). Comunitatea artistica nu resimte centralitatea ca o amenintare la adresa Fabricii de pensule, considerand ca exista posibilitatea colaborarii „a, nu, in nici un caz, eu nu-l vad ca si competitie deloc.” (31, m, fotograf si pictor), „lucrurile pot functiona foarte bine dispersate” (31, m, artist). Principalul contraargument al unei institutii localizate central ar fi agitatia impusa de centralitate, imposibilitatea concentrarii si creatiei intr-un astfel de context; arta implica liniste, contemplare  „daca ar fi in centru… e prea mare haos in centru si prea mare galagie si nebunie ca sa iti gasesti cumva linistea. Acolo [la Fabrica de Pensule] e soare si vezi Clujul, aici esti asa in… in priza”. (27,m,designer/muzician).



Nevoile Zonei Astoria[Rusu Ştefan] by Jteph
16/01/2011, 6:47 pm
Filed under: 1, experiment astoria

Zona Astoria este una dintre zonele Clujului destul de îmbătrânită dar văzută, totuşi, de către locuitorii acesteia ca una dintre cele mai frumoase cartiere din acest oraş. Oamenii mai “vechi” încă îşi amintesc de vremea când s-au mutat în acea zonă şi cum aceasta s-a învechit de-a lungul timpului din cauza nerenovarii clădirilor, străzilor şi a spaţiilor “pietonale”.

Problemele principale imediat identificate de noi în această zonă sunt zgomotul, traficul şi lipsa magazinelor de la care s-ar putea face o achiziţie imediată. Cei care locuiesc în această zonă de foarte mult timp îşi amintesc că era mult mai linişte deoarece populaţia era mai mică, dar “E … prea aglomerata acuma,ca in  fiecare curte este permis sa faca inca o casa[…]Deci populatia dubla”. O dată cu intensificarea populării zonei a crescut şi traficul, atât pietonal cât şi cel rutier, iar spaţiile verzi au început să fie din ce în ce mai puţine: “Este dar circulatia e prea mare. Deci aaa… noi avem aici un spatiu verde, asta ne-a luat din gradina, gardul a fost in mijlocul trotuarului candva”. Mai mult, pe lângă faptul că intensificarea traficului rutier perturbă liniştea care era odata, oamenii sunt supăraţi de maşinile parcate pe trotuarele(şi aşa prea înguste) care ar trebui să le fie rezervate pietonilor : “n-ai pe unde sa te furisezi de masina,ca e masina langa masina”. În ceea ce privesc cumpărăturile zilnice sau imediate, oamenii sunt nevoiţi să işi facă provizii din cauza lipsei unor magazine sau farmacii prin apropiere – ei sunt nevoiţi să mearga până în centru sau în Piaţa Mihai Viteazu.

Este interesant să  observăm că părerile cu privire la aceste aspecte mai sus menţionate sunt totuşi destul de diferite între cei care locuiesc în acest cartier de cel puţin 30 de ani şi ceilalţi care sunt mai “noi”.  Deoarece traficul din această zonă este văzut de către una dintre persoanele intervievate ca  fiind “[…] acceptabil . La nivelul Clujului  eu zic ca e acceptabil” având în vedere că populaţia Clujului aproape s-a dublat din 1950 (aprox. 154.723) până în prezent (aprox. 306 474). Cu privire la zgomotul din această zonă am primit răspunsuri (în mare parte de la studenţii care locuiesc în acea zonă) ca acestea : “[… ]Nu ne deranjeaza niciodata, ii plăcut săă stai lângă Someş” – ceea ce ne poate ajuta să înţelegem că diferitele categorii de vârstă au concepţii diferite asupra zonei şi grade de toleranţă destul de opozante dar şi asupra confortului oferit de spaţiul locuit şi cel din imediata apropiere.

Cu toate acestea, atât cei tineri cât şi cei mai în vârstă sunt de aceeaşi părere cu privire la spaţiile verzi care sunt din ce în ce mai puţine. Dar şi asupra faptului că acele spaţii verzi care încă mai există nu sunt suficient de bine întreţinute. Aceasta problemă a spaţiilor verzi urbane este prezentă şi dezbătută în toate oraşele din România. De asemenea, această problemă este identificabilă şi în această zonă a Clujului (şi nu numai).

În concluzie, problema cu care se confruntă populaţia de orice vârstă din această zonă este mai degraba lipsa amenajării sau reamenajării clădirilor şi a spaţiilor verzi care odinioară erau “ca noi”. Cred că aceste mici probleme ale zonei pot fi rezolvate prin aplicarea unor proiecte de modernizare elaborate în funcţie de necesităţile şi dorinţele oamenilor care locuiesc în acest cartier al Clujului.



teaser startegie concertare by ina stoian
12/01/2010, 9:14 am
Filed under: 1



Cultura de la centru la periferie [Roxana Negoiţă] by roxananegoita
06/01/2010, 8:46 pm
Filed under: 1

In cercetarea desfasurata, am realizat o serie de interviuri cu persoane implicate in mediul cultural-artistic clujean, in incercarea de a intelege in ce masura amplasamentul unei institutii culturale are un sens cand vine vorba despre modul de functionare si despre publicul pe care il atrage. Proiectul a pus problema reprezentativitatii spatiului si pozitionarii geografice, avand ca exemplu Fabrica de Pensule, institutie care a avut inaugurarea nu de mult si care reuneste mai multe galerii de arta si o sala de spectacole. Una din premisele cu care am pornit a fost ca localizarea este mai degraba periferica, asa ca am intrebat respondentii despre acest aspect si cum ar vedea interactiunea dintre Fabrica de pensule si un ipotetic centru cultural construit in zona Astoria, zona perceputa mai degraba aproape de centru.

Am observat ca atitudinile vis a vis de aceast aspect urmeaza niste tipare destul de clar conturate. In primul rand avem artistii cu ceva mai multa experienta, care fiind adepti ai descentralizarii urbane, spun ca fiecare forma de manifestare a culturii isi are publicul ei si ca la urma urmei, amplasamentul nu conteaza cata vreme ceea ce se ofera este ceva de buna calitate. Ideea de descentralizare urbana nu trebuie inteleasa doar ca un proces fizic. Inseamna uniformizarea accesului la diverse centre si institutii pentru populatie ceea ce va remodela in timp structura social economica a periferiilor“(…)Fiecare spatiu isi propune un anumit public tinta si atunci publicul cumva ..se adapteaza si vine in prelungirea lucrurilor acestora”
( artist,28 de ani, cu expozitie la Fabrica de Pensule.)

Unii sunt de parere ca nu se mai poate vorbi propriu-zis despre centru vs. periferie pentru ca, la fel ca in alte orase din strainatate, si in Cluj se poate observa extinderea zonei de mijloc catre margini:” Asta e in mintea noastra dar de fapt lucrurile s-au extins spre periferie foarte mult. In Manhattan, stii o zona de periferie pana la urma care era oricum o zona nedezvoltata, erau niste depozite dar erau niste spatii ieftine si lumea s-a canalizat acolo, sunt cateva strazi unde sunt nu stiu peste trei sute de galerii pe cateva strazi si e cea mai importanta zona a galeriilor comerciale din lume.”( artist ,31 ani ,cu expozitie la Fabrica de Pensule), “Mai… nu stiu daca faptul ca este ceva de genul in centrul Clujului sau este la periferie are vreo importanta. Este foarte bine ca exista asa ceva, acuma unde este amplasat nu ar trebui sa afecteze cu nimic” ( artist ,27 ani, pictura)

Un alt lucru pe care l-am observat este ca exista un oarecare sentiment de apartenenta la breasla artistilor clujeni, care se ajuta reciproc, se intalnesc si chiar au proiecte comune. ” Si comunitatea artistica din Cluj e destul de unita, lucru care nu se intampla de exemplu in Bucuresti ”(artist, 31 ani); “exista la un anumit nivel un fel de solidaritate intre artisti …multi dintre ei sunt si prieteni …amici …exista cumva un fel de …familiar” ( artist ,28 de ani). Exista deci ideea unei retelizari a mediului cultural care cumva transcede problema locatiei: „Depinde cum si de ce alegi locatia. Arta are un public specializat. Pe vremuri trebuia sa fii intr-unul din marile centre culturale pentru a putea devein cunoscut …astazi nu mai e nevoie … devine din ce in ce mai important sa fii conectat … nu mai conteaza locatia atat de mult .“ ( artist, 35 ani)

Pe de alta parte, cei aflati mai la inceputul carierei, au raspuns in mai mare masura ca o pozitionare centrala in oras este importanta pentru o institutie a mediului cultural: “Cele mai influente si importante institutii locale artistice din Cluj sunt Opera, Teatrul Nationalfacultatile de arte, Opera Maghiara. Aceste sunt localizate in mare parte in centrul orasului, ceea ce mi se pare normal, pentru a oferi o accesabilitate cat mai buna” (studenta foto-video,19 ani)”. Studentii de la arte subliniaza importanta componentei umane, a publicului in procesul de creatie. De aceea locatia trebuie sa fie cat mai accesibila: „Chiar daca vrei sa aduci ceva nou in arta in locul in care te afli trebuie sa… te adaptezi in functie de cerintele lui. Si aicea nici jumatate din colegii mei nu cred ca stiu despre fabrica de pensule ( student arte plastice,21 ani). ” Tot ei sunt cei care intrevad problema unei discriminari fata de persoanele inaintate in varsta si interesate de arta, carora nu le-ar fi la indemana sa se deplaseze de pana la periferie pentru a vizita muzeul. “Faptul ca Fabrica de pensule este asa departe poate fi un impediment pentru unii oameni mai in varsta care nu pot sa savureze arta pentru ca poate nu isi permit sa mearga pana acolo sau efortul fizic este mult prea mare”( studenta master arta foto, 24 ani).
Universitatea de Arte este vazuta ca posibila punte de legatura intre tinerii interesati de domeniu si institutia de cultura imaginata in spatiul Astoria. Astfel, centrul respectiv ar avea avantajul ca “ ar fi la indemna tuturor, ar fi mai usor sa, sa faca cunoscut…sa tenteze oamenii sa vina la el decat daca e undeva unde nu stie nimeni si nu prea ajunge lumea pe acolo. Mai ales ca in Cluj aici in centrul orasului este si Universitatea de Arte, este si Muzeul de Arta si atunci normal ca ar fi mult mai usor pentru cei de la Universitate sa indrume oamenii spre Muzeul de Arta Contemporana si tot asa s-ar stabili o legatura.” ( student arte plastice,21 ani).
Centrul ipotetic ar constitui o provocare pentru Fabrica de pensule in masura in care acesta ar promova acelasi gen de activitati si in acelasi timp ar fi avantajat localizare : “Eu, ca artist daca ar fi sa am o expozitie care sa o dau spre vanzare, cu siguranta as opta sa o expun in centrul orasului decat acolo. Aici e chestia de comoditatea oamenilor” ( pictor, 27 ani);” Chiar daca vrei sa aduci ceva nou in arta in locul in care te afli trebuie sa… te adaptezi in functie de cerintele lui. Si aicea nici jumatate din colegii mei nu cred ca stiu despre fabrica de pensule “ ( student arte plastice, 21 ani). Cu toate astea, un element esential de avut in vedere inainte ca procesele de constructie ale unui centru sa fie demarate, este ca cerinta sa vina de la artisti, ca nevoia de spatiu sa existe intr-adevar. „Ca si eu pot spune ce bine ar fi un muzeu de arta contemporana in Cluj dar stai putin in spatele cladirii exista oameni. Cine sunt oamenii care se ocupa? Trebe… pana la urma cred ca de aicea trebuie pornit in sens invers nu de la cladire ci de la oameni”.

Sumarizand, pozitionarea geografica pare a fi o problema importanta pentru artisti insa multi dintre ei sunt de parere ca cei cu adevarat pasionati de arta nu ar fi interesati de distanta care ar fi de parcurs. Este exact ce unul dintre unul dintre respondenti numea proces de selectie. Ca si artist, iti poti permite sa lucrezi de oriunde atata timp cat esti bine fixat intr-o retea si comunici astfel incat sa devi cunoscut , insa este de preferat sa ai posibilitatea de a expune intr-o zona centrala, considerata mai la indemana pentru publicul larg. Apropierea de centru inseamna accesibilitate pentru public si deci mai multa vizibilitate, mai multa sansa spre afirmare.



Lipsa de coeziune din zona Grigorescu [Aura Moldovan] by auramoldovan
17/12/2009, 3:01 pm
Filed under: experiment astoria

Cercetarea desfasurata in zona Grigorescu, combinata cu experienta acumulata de mine de-a lungul unei cercetari intr-o zona muncitoreasca a orasului, pare sa confirme unul dintre principiile sociologice clasice: gradul de coeziune dintre persoanele cu un nivel superior de educatie este mai mic, relatiile de afectivitate la nivel de gup fiind mai reduse, iar individualismul mai pronuntat. Explicatia pentru acest lucru poate fi data de modul specific in care cei cu educatie superioara isi gestioneaza spatiul privat, punand mai mult accent pe intimitatea locuintei proprii si fiind mai selectivi in ceea ce priveste oamenii carora le permit accesul in casa lor. De asemenea, cei cu educatie superioara au dezvoltat in mai mare masura un mod de a rezolva problemele pe cont propriu, luand mai multa initiativa ca indivizi si lucrand mai putin la nivel de grup, de comunitate. Dar este semnificativ si faptul ca, de obicei, persoanele cu educatie superioara se bucura de un venit mai ridicat, fapt pentru care nu sunt nevoiti sa comunalizeze resursele lor, cum este cazul celor cu un venit scazut, ceea ce duce la un nivel de iteractiune mai redus.

Zona de Grigorescu case este una dintre zonele Clujului care are o populatie cu educatie preponderent superioara, este un cartier de manageri, dar si in principal de persoane in varsta. Ce am putut sa observam din raspunsurile locuitorilor este ca acestia sunt in relatii destul de distante unii cu ceilalti, majoritatea cunoscandu-se doar din vedere, rezumandu-si relatia la un simplu salut politicos. Acest lucru il spune, de exemplu, si un domn inginer de 44 de ani, intrebat de relatia cu vecinii sai si daca merge in vizita la acestia: Ce sa iti spun despre vecini? Aicea-s diferite natii. Sint maghiari, sint romani. […] Unii-s ursuzi, altii-s morocanosi. Majoritatea sunt sociabili. Eu nu locuiesc de aicea si oamenii nu discuta intre ei. Sunt oameni care nu-i vezi si nu-i cunosti pentru ca aicea circula sute de oameni. Aicea nu esti ca intr-un bloc sau o strada de case si sa iti cunosti toti vecinii. […] Nu prea am prieteni prin zona. Ba da, am si prieteni vizavi.” Chiar si oamenii din zona care au un nivel de educatie mediu sunt influentati de populatia predomninta si percep relatiile cu cei din jur ca fiind mai degraba reci, asa cum ne confirma o doamna de 44 de ani, muncitoare la Posta romana: “Da, pai cu astia de-aici ne vizitam…din curtea noastra dar mai jos acolo n-am fost niciodata. Ne salutam, toti saluta da aici doar o batranica care nu, si domnul Radulescu cu diplomatul.”

Cei mai in varsta isi amintesc de atmosfera existanta in perioada copilariei lor, cand oamenii erau mai apropiati. Insa populatia s-a schimbat, oamenii de atunci nu mai locuiesc in zona, vechile prietenii din copilarie nu au fost mentinute, dupa cum povesteste o doamna in varsta de 65 de ani, fost conferentiar universitar, care locuieste de 60 de ani in cartierul Grigorescu si care acum nu mai merge in vizita prin vecini decat cam o data pe an la o veche prietena: “Dar credeti-ma toata strada s-a schimbat. Toata populatia. Deci o murit sau o plecat predand casa noilor proprietari. […] Dar suntem in relatii inca, salutam dar altceva e.[…] Deci e o mare schimbare. Asta e, parca nici nu ii. O singura familie care mai, a fost un preot, greco catolic, Groza. A avut trei fete si dintre bunicii ei mai stau aicea doua familii intr-o casa de doua etaje. [Nume ininteligibil] si Ciurdariu. Dar si acestea au fost nume in Cluj daca cineva a fost bolnav de probleme de intern, de internist aceste doua nume au fost ceva. Acum nimeni nu stie. Nici habar nu au de cine au fost.” De aceeasi parere este si o doamna de 68 de ani, fosta profesoara, care, intrebata daca isi cunoaste vecinii, a raspuns astfel: “Da, dar nu in aceeasi masura cum ne stiam acum 45-50. Copil fiind am fost in toate casele de pe aceasta strada, eram mai multi copii, relatiile interumane erau mult mai apropiate, stiam mult mai multe unul despre altii, ne cunosteam mult mai bine, ne ajutam foarte mult si nu pot sa spun ca au existat neintelegeri, din contra, eram ca o familie. […] nu a contat ca suntem romani si vecinii o parte din ei au fost maghiari sau evrei. [Lucrurile s-au schimbat] nu datorita noua neaparat al noua a oamenilor, ci datorita modului nostru de viata, care s-a schimbat, care nu-ti mai ofera timp sa stai si sa te duci pana la vecina dupa masa, sau sa stai peste gard de povesti, pentru ca plecand dimineata de la servici si venind dupa masa, cele cateva ore care ti-au ramas spre seara incerci sa le dedici familiei, cel putin asa vad eu.”

Alti respondenti se afla chiar in relatii proaste cu vecinii lor, cum ar fi un domn inginer, in varsta de 50 de ani, care spune ca nu a mentinut contactul cu prietenii din copilarie din zona si preciziaza cu ironie ca se intelege tot mai bine cu vecinii pe masura ce distanta fata de ei creste. La fel si un domn de 44 de ani, contabil in cadrul armatei (dar cu studii superioare in chimie) a spus: “Am ghinionul sa am vecini nu foarte extraordinari. Aicea e pur si simplu o chestiune de noroc, deci nu neaparat pe strada asta. Si ma mai nemultumeste foarte mult firma asta care s-a deschis aici sunt niste oameni … nu se poate spune.” Totusi, nu exista conflicte manifeste, zona este foarte linistita, oamenii preferand sa evite orice fel de situatii tensionate.

Desigur, exista si situatia unor oameni din Grigorescu care se afla in relatii stranse cu mai multi vecini, insa aceasta este mai degraba exceptia care confirma regula. Astfel, o doamna in varsta de 73 de ani, fosta bibliotecara, poveseste ca dansa cunoaste foarta multa lume din zona, si raspunde referitor la relatia cu cei din casele invecinate in felul urmator: “Cu vecinii sunt extraordinar de bine, ne intelegem foarte bine. […] Sunt romani, eu sunt unguroaica da dar nu este nici o diferenta din acest punct de vedere. Cum este ceva necaz ne ajutam unul pe altul asa ca io ma simt aicea foarte bine.”

Dar faptul ca vecinii sunt mai degraba distanti nu trebuie sa fie perceput ca un fapt irevocabil, comunitatea ar putea fi unita prin anumite activitati comunitare, organizate in cadrul cartierului. Acest lucru ar fi mai dificil de realizat cu persoanele de varsta medie, care stau mult la serviciu si care renunta foarte greu la putinul timp liber de care dispun, insa populatia pensionata ar putea fi mobilizata la actiuni comune, care sa duca la legarea de prietenii si la cresterea solidaritatii in zona. Dar si activitatile pentru copii consider ca ar avea un foarte mare succes, mai ales daca ne gandim ca majoritatea persoanelor pensionare din zona au ca ocupatie neoficiala babysitting-ul propriilor nepoti si cauta locuri in care sa ii duca pe acestia. Construirea unui centru cultural in zona ar putea indeplini acest rol si sa contribuie la refacerea legaturilor dintre locuitori, sa ii aduca pe vecini mai aproape unul de celalalt, imbunatatind in acelasi timp calitatea vietii din cartier.



participati la intalnirea publica! by ina stoian
02/12/2009, 8:27 am
Filed under: experiment astoria

1. În 3 decembrie 2009, ora 17, ±CLUJ eroilor 16 gazduieste o intalnire publica pe tema procesului participativ si a unui posibil proiect in spate la Astoria.

Vă invităm să particpaţi la intalnire!

descarca invitatia 2

Dacă vă interesează initiativa scrieţi-ne sau contactaţi membrii echipei! Vă mulţumim!